Despre CONSULTIVA

CONSULTIVA S.R.L. este o firmă de consultanță care furnizează servicii specializate privind accesarea de fonduri nerambursbile, însumând în total peste 5 ani de experiență în domeniu.

Aceasta a luat naștere în Cluj-Napoca, orașul în care am finalizat și studiile superioare pe aceași filieră, studiind la nivel de masterat o specializare foarte relevaantă – Auditul și managementul financiar al fondurilor europene, studii care ne-au apropiat, familiarizat, pregătit și învățat „cu ce se mănâncă” finanțările nerambursabile, astfel că inserția pe piața muncii în domeniu a fost facilă și foarte rapidă.

Specializarea noastră? Lucrările de construcții din sfera publică și bineînțeles toate situațiile problematice aferente acestora.

Încă de la primele proiecte în care am lucrat din postura de consultant fonduri nerambursabile și manager de proiect, am avut ocazia să lucrăm preponderent cu proiecte aparținând domeniului public, mai specific cu proiecte de investiții în infrastructura tehnico – edilitară aparținând primăriilor, din care am învățat să depășim orice situație elegant și fără pierderi financiare, am învățat să facem munca de o lună în câteva zile și mai ales ne-a pregătit pentru tot ce avea să mai urmeze – pentru că da, lucrările de construcții sunt cele mai dificil de implementat și decontat, cu reguli în continuă schimbare și responsabilități enorme pentru toți factorii implicați.

Dacă execuția lucrărilor publice este ceva mai dură, imprevizibilă și cu potențial de risc mai ridicat, am putea afirma că, în ceea ce privește mediul privat și colaborarea noastră cu aceștia pentru scrierea și implementarea proiectelor, munca directă cu mediul privat este mai plăcută, mai eficientă și productivă și mai ales mai lipsită de evenimentele neprevăzute care apar în cadrul investițiilor publice.

pen om paper
pen om paper

PORTOFOLIU DE PROIECTE

Experiență Dedicată
Soluții Inovatoare

DOMENII DE INVESTIȚII

Activitatea noastră acoperă toate domeniile de intervenții, având expertiză atât în sectorul public, cât și în cel privat.

a building with glass walls
a building with glass walls
Reabilitare clădiri publice
green trees on green grass field
green trees on green grass field
Modernizare parcuri și spații verzi
man standing in front of people sitting beside table with laptop computers
man standing in front of people sitting beside table with laptop computers
brown concrete building under blue sky during daytime
brown concrete building under blue sky during daytime
Dezvoltare IMM-uri
Infrastructură educațională
the sun shines through the windows of a modern building
the sun shines through the windows of a modern building
white and black hospital bed
white and black hospital bed
Construirea de centre multifuncționale
Medical

PREȚURI PRACTICATE

Se percepe un comision de maxim 10% din total proiect, în limita eligibilă propusă de finanțator, astfel că serviciile de consultanță subcontractate de dvs. se vor deconta direct din proiect.

Tranșe de plată:

  • la semnarea contractului de consultanță - 1000 lei

  • la semnarea contractului de finanțare - 4% din total proiect

  • la atingerea stadiului financiar de 50% din proiect - 3% din total proiect

  • la finalizarea proiectului - 3% din total proiect minus 1000 lei

CE NE DIFERENȚIAZĂ DE RESTUL FIRMELOR DE CONSULTANȚĂ?

  • apropiere

  • sinceritate, deschidere, comunicare

  • accesibilitate

  • siguranța reușitei

  • creativitate în identificarea celor mai bune soluții pentru proiect

  • dedicare, implicare

  • expertiză

  • idei inovative

blue lemon sliced into two halves
blue lemon sliced into two halves